“Neverland prezintă călătoria metaforică a Emei către salvare. Ea este o tânără ce suferă de depresie atipică, iar textul abordează trei etape din viața Emei: etapa în care depresia o controlează, etapa în care capătă curajul și voința de a-și recăpăta controlul și etapa în care Ema alege să lupte cu boala. Depresia devine un personaj prezent cu ajutorul a două voci cu care Ema se confruntă sau dialoghează. Aceste voci reprezintă partea masculină respectiv feminină a teoriei jungiene a subconștientului (Animus și Anima).
Când am început procesul de scriere cu toții am pornit de la replica ,,Oricine ai fi, te voi salva”. În cazul textului Neverland este vorba despre salvarea de sine. Din păcate depresia este o boală care afectează din ce în ce mai mulți oameni, dar care de multe ori nu este tratată sau considerată o problemă serioasă. Iar pe deasupra, în cazul acestei boli tu ești propriul tău dușman. Prin intermediul textului, am încercat să prezentăm o experiență optimistă: tu ai puterea de a te lupta, tu ai puterea de a te salva.”
Distribuție: Ema: Elena Dediu (soprană), Anima: Mihaela Maxim (soprană), Animus: Antonela Bârnat (mezzosoprană)
Muzica: Alexandru Mihalcea
Libret: Bianca Trifan