Celebrii cai Karabah încearcă să-și recapete locurile sub Soare

Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului „Unprejudiced” cu sprijinul Programului Parteneriatului Estic și al Ministerului Federal de Externe al Germaniei în toamna anului 2022.
Autor: Ismayil Fataliyev

Creșterea cailor în Azerbaidjan, o țară cu o populație predominant vorbitoare de limba turcă, este una dintre activitățile străvechi inerente tuturor popoarelor turcice cândva nomade. Nu e de mirare că vechea regiune muntoasă Karabakh, renumită pentru creșterea cailor, se mândrește acum cu o rasă de cai roșii-aurii sau chiar roșii de renume mondial. Recunoscut ca una dintre cele mai valoroase rase din Orient, caracteristica distinctivă a acestui cal a fost întotdeauna capacitatea sa de a se adapta la terenurile muntoase și accidentate. Creșterea sa datează din vremea hanatului Karabah, o entitate feudală cvasi-statală din secolele XVIII-XIX. Timp de multe generații, conducătorii hanatului au deținut drepturi exclusive asupra creșterii lor în fermele de creștere a cailor ale hanului. Era strict interzis să se păstreze împreună diverse rase pentru a păstra rasa pură a calului Karabah. Multă vreme, exportul acestor cai în alte țări a fost interzis pentru a menține superioritatea militară și politică, deoarece la acea vreme puterea armatei depindea în mare măsură de puterea cavaleriei. În zilele noastre, un animal calm și prietenos prin natura sa, acest cal este folosit în principal pentru curse. Cu toate acestea, calul Karabah a trecut prin vremuri triste și tulburi din ultimele trei decenii. În această perioadă, conflictul din Karabah a forțat devenirea acestui cal într-un animal strămutat intern. În plus, neglijența ulterioară și atitudinile nepăsătoare pun unica rasă sub riscul dispariției. 

Shamsaddin Atayev, de 56 de ani, este un crescător ereditar de cai Karabah din Aghdam. Familia sa s-a angajat în această activitate de zeci de ani și a transmis-o din generație în generație. Shamsaddin a lucrat la herghelia Agdam din tinerețe și până la izbucnirea primului război din Karabah. Când orașul său natal a fost ocupat, familia abia a reușit să-și ia bunurile, urmând să se mute în Baku. S-a bucurat însă că a reușit să scape cu doi cai Karabah: „Privesc acești cai de când mi-am deschis ochii pentru prima dată și mă simt foarte atașat de ei. Bunicul meu obișnuia să spună: „Dacă nu ai bani, vinde tot ce vrei, cu excepția cailor Karabah”.

Acum, familia crescătorilor de cai – Shamsaddin cu cei doi fii ai săi și fratele său cu cei doi fii ai săi – sunt membri ai unei echipe de călăreți și conduc o fermă de cai. Ei se pot lăuda cu o duzină de cai pursânge Karabah, care sunt ținuți în grajduri aproape de hipodromul orașului Baku. Familia Atayev s-a stabilit și în apropiere pentru a avea grijă de cai. Cu toate acestea, Shamsaddin recunoaște că, în mod ideal, acești cai ar trebui să fie crescuți și ținuți în regiunea muntoasă Kalbajar vara și în regiunea relativ joasă din Aghdam iarna: „Aștept cu nerăbdare oportunitatea de a-mi întoarce caii în zona lor istorică, în Karabah.
Ca urmare a războiului din Karabah din 2020, Azerbaidjanul a recâștigat controlul asupra a șapte regiuni adiacente din jurul munților Karabah, inclusiv Kalbajar și Aghdam. Vizitarea teritoriilor aflate în prezent sub controlul Azerbaidjanului nu este sigură pentru oameni și nici pentru cai. Teritoriile vaste ascund sub pământ numeroase mine antipersonal și antitanc, ca un ecou al războaielor din ultimele trei decenii. Astfel, din data de 10 noiembrie 2020, în urma exploziilor minelor din zona fostului război, șapte militari și 32 de civili au murit. 19 militari și 67 de civili au fost răniți.

Caii Karabah simt o amenințare la adresa vieții lor. Ei încă se confruntă cu amenințarea dispariției așa cum s-a întâmplat în ultimul secol după cel de-al Doilea Război Mondial. Asemenea conducătorilor sovietici care au inaugurat o herghelie în 1948 la Aghdam pentru a aborda această problemă, autoritățile actuale au decis, de asemenea, să mărească numărul de specii prin deschiderea unui centru de creștere a cailor în locul hergheliei distruse de război din satul Eyvazhanbeyli, Aghdam. În 2018 a fost deschis un alt centru complet utilat pe o suprafață de 35.5 hectare în cartierul Hamtorpag din regiunea Agjabedi, locul în care herghelia Aghdam din vremea sovietică s-a mutat după ocupația armeană.  Odată cu războiul, situația internă din țară și neglijența față de rasa de cai din ultimele decenii au ridicat riscul dispariției speciei. Cercetătorii sunt sceptici cu privire la viitorul acestei rase și fac apel la acțiuni imediate: „Dacă orice rasă de cai are un efectiv de mai puțin de 500 de specii, atunci este considerată dispărută. Nici măcar nu putem număra 100 de cai Karabah”, spune Pasha Gasanly, un cercetător de la Academia de Științe din Azerbaidjan, adăugând că acești cai nu ar trebui considerați doar moștenirea națională a Azerbaidjanului, ci a întregii lumi.

Caii Karabah sunt material de reproducere de calitate pentru îmbunătățirea altor rase. De exemplu, acești cai au contribuit enorm la îmbunătățirea raselor Don și a raselor pursânge englezești.

Nu există un consens cu privire la câți cai Karabah trăiesc în Azerbaidjan. Expertul leton în creșterea cailor Dace Strausa spune că numărul anunțat de cai nu este altceva decât o presupunere și o speculație. Singura modalitate de a verifica numărul adevărat este înregistrarea obligatorie a tuturor cailor Karabah în Azerbaidjan, conform legii statului. Pe baza analizei datelor adunate, ar trebui introdus un program de creștere a cailor Karabah. Pe baza cercetărilor istorice și a populației scăzute de cai Karabah, programul ar trebui să definească numărul și tipurile de cai crescuți care ar trebui incluse: „Nu vom face nimic fără sistem, deoarece este unul puternic. Nu se poate merge împotriva sistemului. Caii Karabah sunt considerați cea mai veche rasă de cai din Asia și Caucaz. Potrivit crescătorilor, caii Karabah diferă de cele 260 de rase de cai cunoscute în lume. Se adaptează rapid atât la climatele reci, cât și la cele calde, este special selectat pentru agilitate și ușor de folosit în zonele muntoase. În Azerbaidjan, ei sunt numiți koklan, adică rase pure, kok reprezentând rădăcina. În mod colocvial, aceștia sunt denumiți și sarylar, adică aurii, deoarece trăsătura distinctivă a cailor Karabah este culoarea aurie a corpului lor, coama și coada fiind de culoare castaniu închis.

Deși se crede că rușii și europenii au întâlnit această rasă pentru prima dată pe teritoriul hanatului Karabah, una dintre entitățile separatiste autonome ale Persiei în curs de dizolvare, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, prima mențiune oficială a apărut aproape un secol mai târziu. În 1860 în Rusia, caii Karabah erau folosiți pentru călărie, dresaj, precum și pentru îmbunătățirea raselor. La acea vreme, această rasă de cai participa la numeroase expoziții internaționale și câștiga premii. De exemplu, un cal a câștigat un premiu la expoziția de cai din întreaga Rusie în 1867. În același an, un alt cal numit „Han” a primit un premiu la o expoziție organizată în Franța. Fără îndoială că rasa s-a schimbat din acele zile. Aleksandr Zaitsev, șeful Institutului Rus de Cercetare pentru Creșterea Cailor, spune că, pentru a păstra rasele care au însoțit oamenii de secole, conservarea locului lor natural de habitat inițial, anume Karabah, este o problemă primordială: „Fără conservarea in situ (adică în locație, în mediul natural, în locul inițial sau în locul unde ar trebui să fie ceva) a habitatelor, acest lucru este imposibil. Acțiunea va necesita multă muncă.”

Crescătorii privați de cai fac apel la schimbarea abordării cu privire la rasa de cai Karabah. În primul rând, spun ei, amenințarea cu dispariția a cailor Karabah trebuie admisă, nu subestimată sau redusă la tăcere de către agențiile guvernamentale. În al doilea rând, Federația Ecvestră a Azerbaidjanului nu ar trebui să se ocupe de munca de creștere a cailor Karabah: „Nicăieri în lume nu există un o federație ecvestră care face acest lucru. Pot face sport, pot organiza curse, cu toate că nu au prea reușit în ultimii ani. Aș dori ca Ministerul Agriculturii să controleze toate activitățile de reproducere”, spune Yashar Gulu-Zadeh, un crescător privat de cai cu o experiență de 22 de ani, redactor-șef al registrului genealogic al cailor săi Karabah.

Interesant este că, deși au fost publicate două cărți genealogice despre caii Karabah care acoperă perioadele 1958-78 și 1981-2001, încă nu există nicio carte genealogică publicată de stat din 2001. Este necesară existența unei baze de date a cailor înregistrați, eliberarea de pașapoarte pentru proprietarii de cai, precum și determinarea locației cailor. Alte activități relevante, după cum spun specialiștii, sunt pregătirea experților, subvenționarea crescătorilor de cai, organizarea de spectacole de cai și proiecte de reproducere, precum și evaluarea sistematică a animalelor Referitor la ultimele aspecte menționate, deși sunt destui armăsari pentru a face selecții, adaugă Yashar Gulu-Zadeh, crescătorii de cai din țară sunt lipsiți de iepe. Crescătorii privați de cai oferă să folosească biomateriale ale iepelor de peste granița cu Azerbaidjanul Iranian, care sunt genetic apropiate de caii Karabah.

„Această muncă va continua până când Ministerul Agriculturii va uni toate aceste ferme de cai. Despre această rasă vorbesc o mulțime de tineri. Dacă Ministerul Agriculturii ne aude și ia în serios metodele prin care putem merge mai departe, atunci vom putea salva rasa.